Pericei: Proiectul INTESPO dedicat tinerilor prin care își pot găsii mai ușor un rost în societate
Prin prezenta vă invităm la Primăria Comunei Pericei, în data de 15.01.2021, orele 10:00, să participați în cadrul proiectului INTESPO la o informare privind Integrarea tinerilor (între vârsta de 16-25 ani) în societate.
Întâlnirea se adresează tinerilor care SUNT ÎN AN TERMINAL (clasa a XII-a, anul 3 la profesională sau ultimul an la facultate), NU FRECVENTEZĂ NICI O FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT (respectiv învățământ preuniversitar și universitar) și NU AU UN LOC DE MUNCĂ, să vină la informare.
În urma acestei întâlniri veţi putea să vă găsiţi un loc de muncă potrivit, care să vă stimuleze şi financiar, deoarece veţi primi informaţii cu privire la documentele care trebuie depuse, condiţiile pe care trebuie să le indepliniţi şi paşii de urmat.
Întâlnirea este organizată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj și de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj.