A început montarea primelor grinzi la podul rutier peste râul Someș la Turbuța

Lucrările la podul rutier peste râul Someș care face legătura dintre drumul național DN1H și satul Turbuța continuă într-un ritm susținut. În cursul zilei de azi, 12 noiembrie, constructorul a reușit să monteze primele grizi peste pod, intrând astfel în etapa finală.

După ce toate cele 24 de grinzi vor fi montate, urmează turnarea betonului, apoi stratul de asfalt, montarea balustradelor și marcajul rutier longitudinal.

Construirea podului rutier de la Turbuța este un proiect istoric pentru comuna Surduc, în mod special pentru locuitorii satului Turbuța, care până mai recent erau nevoiți să treacă râul Someș cu bacul și pe o punte pietonală.

Visul cel mare a fost posibil grație implicării primarului Alin Băbănaș, care a crezut în realizarea acestui măreț proiect „Construirea podului rutier peste râul Someș la Turbuța”și iată că în scurt timp investiția va fi finalizată.


„Sunt bucuros că avem un constructor serios care avansează foarte bine cu construirea acestui pod rutier. Este cea mai mare investiție derulată în mandatul meu, proiect care se ridică la valoarea de aproximativ 3 milioane de euro”, a declarat primarul Comunei Surduc, Alin Băbănaș. 

One thought on “A început montarea primelor grinzi la podul rutier peste râul Someș la Turbuța

  1. Dacă am avea o conducere liberală la nivel național cum sunteți d- voastră am fi a doua Germanie !
    Felicitări domn primar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *