A început proiectul de regenerare a centrului Șimleului

 

Lucrările constau în modernizarea sistemelor de alimentare cu energie electrica, iluminat public și telecomunicații din zona centrală.

“Am stabilit detaliile atât cu echipa care se ocupă de lucrarea tehnică – relocarea efectivă a cablurilor, cât și cu echipa de refacere a zonei Școlii Silvania – Sinagogă.

 

Până la începutul lunii aprilie sper că totul e finalizat. Suntem pe teren pentru a ne asigura că lucrările se fac de calitate, în timp rezonabil pentru a diminua din disconfortul creat”, a precizat edilul Cristian Lazăr.

Administrația locală a propus proiecte de peste 60 de milioane de euro, majoritatea din fonduri europene.

Cel mai mare proiect programat în Șimleu Silvaniei este cel de mobilitate urbană, din zona Cehei – Pustă Vale până la Unitatea Militară (11,6 km) – 16 milioane de euro.

Proiectul este pregătit pentru obținerea finanțărilor UE. Acesta cuprinde lucrări de reabilitare a străzii, piste de biciclete, trotuar, drum, iluminat public, mobilier urban. Astfel se va moderniza zona centrală, de la poliție până la Sinagogă / piațetă semipietonală și vom pune în valoare centrul civic.

Alte proiecte mai mari prevăd termoizolarea a 30 de blocuri de locuințe – 10 milioane de euro, reabilitarea Cetății Bathory – 7 milioane; modernizarea a 30 de străzi din oraș (13 km) – 5,4 milioane; piste pentru biciclete Lidl – Mănăstirea Bic; prima creșă pe str. N. Bălcescu; amenajarea falezei râului Crasna; regenerarea cartierului Brădet – câte 5 milioane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *