Accident rutier între localitățile Dragu și Hida

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 11.40, pe drumul județean 109, între localitățile sălăjene Dragu și Hida, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Voivodeni, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dragu – Hida, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din direcția opusă de către un tânăr de 21 de ani, din municipiul Zalău.

În urma accidentului rutier, cei doi conducători auto au suferit leziuni, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 34 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul tânărului de 21 de ani, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *