ACȚIUNE ÎN SISTEM INTERGRAT PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII COVID-19

În contextul noilor modificări legislative adoptate în scopul prevenrii răspândirii COVID-19, ieri, 26 octombrie, în intervalul 20:00-23:00, la nivelului municipiului și al celorlalte orașe din județ, polițiștii împreună cu jandarmi au verificat peste 150 de operatori economici și au instruit 115.

În baza unui plan de acțiune comun al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și Biroului Județean Transport Feroviar Sălaj, au fost mobilizate aproape 40 de efective, care au acționat pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

Astfel, 160 de operatori economici au fost verificați dacă respectă măsurile impuse de autorități, iar 115 dintre aceștia au fost instruiți pe bază de proces-verbal cu privire ultimele modificări legislative, dar și cu privire la obligația și modul de scanare a codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene.

Cetățenii trebuie să cunoască faptul că, încălcarea obligației de a prezenta Certificatul Verde pentru anumite activități se sancționează cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice care nu respectă obligația de verificare a certificatului digital, sancțiunea este cuprinsă între 2.000 de lei și 10.000 de lei.

Verificările au vizat, de asemenea, respectarea de către persoanele fizice a măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție și a restricțiilor privind libera circulație în intervalul orar 22.00-05.00.

Amintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020, cu amenda între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor. Circulația în intervalul orar 22:00 – 05:00 este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.

S-a verificat, de asemenea, respectarea de către administratorii restaurantelor, cafenelelor și a altor agenți economici a programului de funcționare stabilit, respectiv în intervalul orar 05:00-21:00, precum și respectarea procentului de clienți admiși din capacitatea totală a spațiului.

În cadrul activităților, au fost legitimate 240 de persoane și au fost verificate 115 persoane în aplicația STS „CHECK DCC”, cu privire la deținerea certificatului verde Covid.

Polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, din care 38 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii pandemiei.

În desfășurarea activităților, polițiștii au constatat două infracțiuni flagrante, astfel:

Polițiștii din Cehu Silvaniei au oprit în trafic, la ora 22:40, un autoturim, condus de un tânăr, de 20 de ani, din județul Maramureș.

Asupra tânărului, polițiștii au descoperit 8 pachete de țigări sigilate, provenite din contrabandă.

Tigaretele au fost confiscate, în vederea cofiscării și polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de deținerea și comercializarea de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, faptă prevăzută și pedepsită de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006.

Tot aseară, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au oprit în trafic, pe Drumul Național 1H, prin localitatea Ciocmani, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Zalău.

Testarea cu aparatul Etilotest a indicat 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, polițiștii au întocmit dosar penal, iar conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-a fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sub autoritatea Instituției Prefectului Sălaj, astfel de acțiuni vor fi organizate zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru siguranța cetățenilor.

Respectați regulile pentru a vă proteja sănătatea dumneavoastră și a celor din jur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.