Activități desfășurate la cele trei centre de zi administrate de Primăria Zalău

Retrospectiva acțiunilor organizate în această perioadă la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice „Tinerețe fără Batrânețe”, la Centrul de zi „A doua familie”, și la Centrul de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți.
Odată cu venirea primăverii, seniorii din cadrul celor două centre de zi s-au bucurat de prezența copiilor de la Centrul de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți, care și-au asumat rolul de vestitori ai primăverii și au împărțit voie bună și mici daruri confecționate de către aceștia.
De asemenea, Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipale Zalău au desfășurat pentru beneficiarii celor două centre de zi pentru persoane vârstnice, activități cu caracter preventiv oferind înformații utile cu privire la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furturi din locuință, modurile de operare cel mai frecvent utilizate de infractori și măsurile de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.
Chiar dacă primăvara s-a lăsat mult așteptată, bunicii s-au bucurat împreună de primele raze călduroare de soare printr-o ieșire la pădure, unde s-au conectat cu natura ce prinde viață. La începutul lunii aprilie, seniorii centrului au vizionat împreună, la Cinema Scala, o comedie romantică, împărtășindu-și mulțumirea momentului de a fi din nou în incinta acestui cinematograf.
Tot în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, s-au desfășurat activitățile propuse în proiectul ,,Iepurașul Pascal” în care au fost implicați beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice ,,Tinerețe fără Batrânețe”, Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice ,,A doua familie” și ai Centrului de Zi pentru Copii aflați în situație de risc de separare de părinți. Împreună cu copiii, seniorii celor două centre au realizat decorațiuni cu tema Sărbătorilor Pascale, au vopsit ouă prin diferite tehnici și le-au împărtășit obiceiuri și povețe pe care aceșția le-au acumulat de-a lungul timpului.
În această perioadă de pregătire pentru Sfintele Paști, în cadrul celor două centre de zi pentru persoane vârstnice s-au desfășurat activități religioase, fiind prezent preotul Chis Lucian, care prin pildele și învățăturile adresate a adus în rândul beneficiarilor bucurie și liniște sufletească. În săptămâna mare, seniorii au participat la o activitatea ,,Tradiții și obiceiuri de Paști,, la Biblioteca Județeană ,,I.S. Bădescu,, Sălaj, unde si-au readus aminte de datini și obiceiuri străvechi ce punctează acest moment biblic.
Copiii din cadrul Centrului de Zi pentru Copii aflați în situație de risc de separare de părinți si-au demonstrat creativitatea cu ajutorul tehnicii quilling, confecționând felicitari cu ocazia venirii primaverii pentru cei dragi, prin prezența lor la Biblioteca Județeană ,, I.S. Bădescu,, Sălaj. Totodată, copiii au pătruns în lumea jocului de sah, printr-o muncă voluntară a unui senior din cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice, care dorește să cultive memoria, inteligenta și spiritual competițional al copiiilor de la centrul de zi.
În această perioadă de pregătire de sărbători, copiii de la centrul de zi, pe lângă faptul că au fost alături de seniori centrelor de zi pentru persoane vârstnice, au mai desfășurat activități precum: atelierul de creație, organizat împreună cu beneficiarii centrelor de zi pentru persoane vârstnice, unde copiii împreună cu seniorii au pictat și decorat ouă; vânătoarea ouălor de ciocolată, desfășurată în Parcul Pietriș; organizarea și desfășurarea Concursului de desen ”Paștele în ochii copiilor”, iar în final copiii au fost premiați în funcție de originalitatea și creativitatea desenului final; vizionarea filmului ”Iisus din Nazaret”, iar după vizionarea filmului copiilor le-au fost valorificate informațiile prin jocul interactiv întrebări-răspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *