Aurel Tămaș a făcut spectacol la Festivalul „Fata Cătanii” – ediția a V-a

Cea de-a cincea ediție a Festivalului „Fata Cătanii” din Sălaj a avut loc duminică, 17 mai 2026. Evenimentul s-a desfășurat în decorul spectaculos al ariei protejate Grădina Zmeilor din comuna Bălan.

Vedeta ediției a fost îndrăgitul interpret de muzică populară Aurel Tămaș. Pe scenă au mai urcat Cosmin Chichișan, tinere talente locale, elevi ai școlilor din comuna Bălan, alături de îndrăgitul Ansamblu Folcloric „Meseșul”.
La eveniment au participat și președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu, prefectul Claudiu Bîrsan, vicepreședintele Adrian Crișan, primarul Comunei Valcău de Jos Roșan Ioan, primărița Comunei Dragu Angelica Lazăr, directoarea ANIF Sălaj Dana Crișan, director OJFIR Dorin Urs și alți reprezentanți ai instituțiilor publice locale și județene.
„Festivalul nostru, ajuns la a V-a ediţie, poate fi caracterizat astfel: bucurie, voie bună, relaxare, într-un cadru mirific: Grădina Zmeilor.
Transmitem în mod deosebit felicitări tinerelor talente din comună, felicitări cadrelor didactice care au pregătit aceşti copii minunaţi şi bineînțeles felicitări părinţilor.
Glasurile lor duioase şi plăpânde ne-au încântat într-un mod foarte plăcut şi au atins o coardă sesnibilă în fiecare dintre noi.
Felicitări tururor celor implicaţi în buna desfăşurare a festivalului, precum şi tuturor celor prezenţi”, a transmis primarul Comunei Bălan, Daniel Pop. 
Sărbătoarea primăverii și a folclorului de pe Valea Almașului a inclus:
  • Spectacole folclorice: concerte de muzică populară cu artiști consacrați, precum Aurel Tămaș;
  • Tradiții locale: promovarea meșteșugurilor, dansurilor și costumelor populare specifice zonei;
  • Turism în natură: vizitarea formațiunilor stâncoase unice din rezervație, celebrând totodată și legenda locală a „Fetei Cătanii”.
Evenimentul este organizat anual de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Primăria Bălan, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *