Autostrada Transilvania A3: Contractul pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii a fost reziliat

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunță rezilierea contactului de pe Autostrada Transilvania, secțiunea Chețani-Câmpia Turzii, a fost reziliat de către CNAIR. Potrivit unui anunț al ministrului, contractul a fost reziliat din cauza întârzierilor la construcția tronsonului.

„Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general. Progresul în ultimele 5 luni a fost 1%. CNAIR a reziliat astăzi contractul”, scrie ministrul Transporturilor.

Acesta precizează că, pe acest tronson, constructorul a ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți. Este vorba de compania românească Straco. Rezilierea contractului duce automat la o nouă procedură de licitație pentru acest tronson.

„Valoarea licitată de compania câștigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea inițială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare și 12 luni execuție pentru un segment de autostradă în relief foarte ușor. În acest moment, pe șantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze. În ultimele cinci luni, lucrările au avansat cu doar 1%”, mai spune ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *