Bărbat din Poiana Blenchii prins din nou în trafic fără permis de conducere
La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 02.25, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul național 1C, între localitățile Gâlgău și Gura Vlădesei.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din comuna Poiana Blenchii.
Acesta le-a relatat polițiștilor că nu are permisul de conducere asupra sa, precizând că l-a uitat în Marea Britanie, țara emitentă a permisului de conducere.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar pe numele acestuia este înregistrat un alt dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.



























