Ce trebuie să știe și ce trebuie să facă un pacient COVID până la obținerea concediului medical

Casele Județene de Sănătate din țară, împreună cu reprezentanţii Colegiului Medicilor de Famile, Serviciile de Ambulanţă şi DSP-urile au elaborat ghidul pacientului COVID. Cea mai importanta schimbare consta in faptul ca medicii de familie vor monitoriza cazurile uşoare şi medii ale pacientilor care rămân in izolare la domiciliu şi VOR ELIBERA CERTIFICATELE MEDICALE IMEDIAT fără ca pacienţii sa mai fie trimişi la alte instituţii sau unităţi medicale.
Iată ce trebuie să facă pacienţii, în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii:

I. Pacient suspect covid asimptomatic sau forma usoara

– Pacientul cu simptomatologie usoara (subfebrilitate, tuse, anosmie, ageozie, disfagie, simptomatologie digestiva, mialgii), stabil hemodinamic si respirator si cu stare generala buna, se adreseaza medicului de familie in timpul programului de lucru, iar dupa evaluarea clinica telefonica, medicul va anunta 112 pentru ca Serviciul Judetean de Ambulanta sa mearga acasa la pacient pentru recoltare ;
– In cazul in care pacientul prezinta alterarea starii generale, dispnee, febra, se suna direct la 112 pentru a fi preluat si dus la spital;
– In zilele de Sambata si Duminica pacientii vor contacta serviciul judetean de ambulanta prin apelare la 112, la fel vor proceda si pacientii care nu au medic de familie;

II. Pacient confirmat Covid pozitiv

Pacientii vor fi contactati de DSP in vederea efectuarii anchetei epidemiologice si identificarea contactilor.

1. Pacient asimptomatic / forma usoara fara factori de risc
– Pacientul suna medicul de familie pentru luare in evidenta, evaluare telefonica si deschidere fisa de monitorizare zilnica;
– Medicul de familie va elibera concediu medical initial pentru 14 zile fara decizie DSP, pe codurile 05/64/35
– La finalul perioadei de izolare medicul de familie trimite catre DSP , scrisoare medicala ( vindecat din punct de vedere epidemiologic ) si fisa de monitorizare;
2. Pacient asimptomatic / forma usoara cu factori de risc
– Pacientul suna medicul de familie in vederea evaluarii telefonice;
– Pacientul poate fi internat pentru evaluare la spital la recomandarea medicului de familie, caz in care medicul de familie sau pacientul va suna la 112;
– In cazul internarii pacientul va primi la externare, scrisoare medicala si / sau concediu medical acordat de medicul din spital sau in baza scrisorii medicale de catre medicul de familie;
– In cazul neinternarii si izolorii la domiciliu sau locatie declarata , pacientul va anunta medicul de familie care il va monitoriza zilnic pana la terminarea perioadei de izolare, conform scrisorii medicale eliberate de medicul din spital;
– Daca refuza evaluarea va fi luat in evidenta de medicul de familie care va deschide fisa de monitorizare zilnica si va acorda concediu medical aferent perioadei de maxim 14 zile pe 05/64/35
– La finalul perioadei de izolare medicul de familie trimite catre DSP , scrisoare medicala ( vindecat din punct de vedere epidemiologic) si fisa de monitorizare a pacientului;
– Daca la expirarea concediului medical acordat de medicul curant la externarea din spital , starea de sanatate nu permite reluarea activitatii , concediu medical poate fi prelungit de medicul de familie pentru aceeasi afectiune;

III. Pacient simptomatic forma medie

– Pacientul suna medicul de familie in vederea evaluarii telefonice sau direct la 112 functie de starea clinica pentru evaluare in spital desemnat – transportul la spital este obligatoriu cu ambulanta;
– Pacientul va fi evaluat si investigat la spitalul desemnat
– In cazul internarii pacientul va primi la externare, scrisoare medicala si / sau concediu medical acordat de medicul din spital sau de medicul de familie in baza scrisorii medicale;
– In cazul in care refuza internarea , va contacta in mod obligatoriu medicul de familie care il va monitoriza zilnic pana la terminarea perioadei de izolare sau pe perioada precizata in scrisoarea medicala eliberata de spital;
– Concediu medical se va elibera de catre medicul de familie in baza scrisorii medicale eliberata din spital sau poate fi eliberat de catre medicul din spital la momentul externarii;
– Daca la expirarea concediului medical acordat de medicul curant la externarea din spital , starea de sanatate nu permite reluarea activitatii , concediu medical poate fi prelungit de medicul de familie pentru aceeasi afectiune;

IV. Pacient cu diferente intre internare si ziua recoltarii

– Pacientul cu simptomatologie suspecta Covid primeste concediu medical pana la ziua recoltarii testului pentru afectiunea corespunzatoare simptomatologiei non covid;
– In cazul confirmarii ca pacient Covid pozitiv, va primi concediu medical din ziua recoltarii testului RT-PCR , aferent perioadei de izolare;
– In cazul in care la data recoltarii, pacientul are concediu medical eliberat pe alt cod de boala , concediu medical isi inceteaza valabilitatea in aceeasi zi , concediul medical acordat pentru izolare producand efecte de la data recoltarii – nu se fac modificari pe concediul medical acordat anterior conform legislatiei in vigoare;

V. Contactii Covid

– Persoana contact suna medicul de famile in vederea luarii in evidenta si a urmaririi prin fisa de monitorizare zilnica;
– Concediul medical ( cod 994/07) se elibereaza de catre medicul de familie in baza deciziei de carantinare emisa de DSP
– Recoltarea nu se efectueaza la toti contactii Covid, cu exceptia existentei simptomatologiei si a recomamdarii medicului de familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *