CONSILIUL JUDEȚEAN SĂLAJ CONTINUĂ INVESTIȚIILE ÎN INFRASTRUCTURĂ

📝 Patru dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Sălaj de astăzi au vizat actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiective de investiții implementate de administrația județeană.

🚧 Este vorba despre reabilitarea şi modernizarea a trei tronsoane de drumuri județene – DJ 109E: limită județul Cluj-Fodora-Rus-Buzaș-Lozna-DN 1H (pod Ciocmani), km 17+000-62+782, reabilitarea și consolidarea DJ 191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos  (DJ 191D), km 0+000 –  11+615, reabilitare și modernizare DJ 109 P: DN 1H – Halmășd – Cerâșa – Cosniciu de Jos – Ip – Zăuan Băi – Camăr – lim. Jud. Satu-Mare, km 0+017 – 24+065 și a punctului termic nr. 34P din municipiul Zalău, în vederea transformării acestuia în arhivă pentru CJ Sălaj.

📌 “Sunt trei investiții extrem de importante pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere moderne și o alta care ne va permite să avem un spațiu adecvat pentru depozitarea și gestionarea documentelor instituției noastre. Actualizarea valorii estimate inițial pentru realizarea investițiilor este un demers absolut necesar, având în vedere faptul că de la momentul aprobării principalilor indicatori tehnico-economici, prețurile materialelor de construcții au crescut neașteptat de mult. Spre exemplu, în cazul DJ 109E, din iulie 2018, când au fost aprobată valoarea calculată pentru cheltuielile de construcții montaj și până în iulie 2021, când a fost lansată procedura de achiziție publică pentru execuția de lucrări, indicele de cost pentru materialele de construcții a urcat de la 111,3%, la 133,6%. Ca urmare, nu a fost depusă nicio ofertă. Vrem să preîntâmpinăm astfel de situații și să putem continua proiectele de investițiile care vor aduce beneficii cetățenilor”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

💶 Tot în cadrul ședinței de vineri, aleșii județeni au aprobat contractarea unui împrumut de 10 milioane de lei de la Trezoreria Statului, pe o perioadă de cel mult trei ani, pentru finanțarea a trei obiective de investiții:

▶️ amenajarea parcării din zona Spitalului Județean de Urgență Zalău, pentru care se solicită 5 milioane de lei

▶️ reabilitarea DJ 108D: Cehu Silvaniei – lim. jud. Maramureș, cu un necesar de 4 milioane de lei

▶️ consolidarea podului pe DJ 110C, în localitatea Ileanda, investiție spre care vor fi direcționați 1 milion de lei din împrumut.

📌 “Creditul va acoperi valoarea lucrărilor rămase de executat în cazul primelor două obiective și parțial a lucrărilor aferente celui de-al treilea obiectiv, pentru care a fost semnat contractul de execuție în această lună”, a explicat președ intele CJ Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.