Curtea de Aple Cluj decinde încă 30 de zile în Penitenciarul de la Oradea pentru Calotă Răzvan

După ce judecătorii Tribunalului Sălaj l-au condamnat în 21 aprilie, pe Răzvan Calotă la 7 ani de închisoare cu executare și a fost obligat la plata a 50.000 de euro daune morale, Denisa a făcut apel. Agresorul a fost obligat de Tribunalul Sălaj și la plata a 90.000 de lei – 20.000 lei daune pentru Denisa și 70.000 lei către Serviciul de Ambulanță și către stat.

Dosarul a ajuns la Curtea de Aple Cluj, iar următorul termen de judecată este stabilit pentru data de 13 septembrie. La data de 7 iunie, magistrații clujeni au admis cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză, formulată de către partea civilă (Denisa). Între timp, judecătorii au prelugit măsura arestării preventive cu încă 30 de zile. Pe 4 august, Curtea de Apel Cluj a decis că Răzvan Calotă trebuie să rămână încă o lună de zile în pușcărie în Penitenciarul Oradea.


Denisa a fost bătută ore în șir de iubitul ei Calotă Răzvan de 25 de ani din Zalău. Denisa a suferit multiple traumatisme, are toate coastele rupte, fracturi la mâini și picioare, dinții rupți, fiind practic desfigurată. Apropiații care au văzut-o nu au putut-o identifica din cauza rănilor cauzate de loviturile puternice primite de la Răzvan.

Denisa se iubea cu Răzvan de aproximativ 2 ani de zile, iar la data de 25 noiembrie pe fondul geloziei și a consumului de alcool, Răzvan și-a bătut iubita până aproape a lăsat-o fără suflare. A dus-o acasă la niște prieteni, deși Denisa era inconștientă. A doua zi, 26 noiembrie a început calvarul.

Trezit din beție, Răzvan și-a văzut iubita că nu reacționează și speriat probabil, a pus mâna pe telefon și a anunțat autoritățile.

O ambulanță a preluat-o pe Denisa și a fost transportată la spital de urgență.

Denisa este internată la secția Terapie Intensivă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire.

Duminică, 29 noiembrie, surse apropiate familiei susțin că Denisa a început să respire singură, fără ajutorul aparatelor și totodată inima i-a început să-i bată. Semne bune, chiar dacă lupta pentru viață continuă.

Mama Denisei, Camelia a postat un mesaj pe Facebook în care cere ajutorul lui Dumnezeu și roagă pe toți apropiații, prieteni, să se roage Domnului pentru ca Denisa să-și revină.


La data de 26 noiembrie Calotă Răzvan Marcel a fost reținut 24 de ore, iar în cursul zilei de 27 noiembrie a fost dus în fața unui judecător de la Tribunalul Sălaj și arestat preventiv pentru comiterea infracțiuni de tentativă de omor. Calotă Răzvan este închis în Centrul de Arest Preventiv al IPJ Sălaj. Răzvan riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 și 10 ani cu executare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *