Decizie definitivă | Primarul Comunei Gâlgău, Ungur Cristian, declarat NEVINOVAT de Curtea de Apel Cluj

Primarul liberal al Comunei Gâlgău, Ungur Cristian și patronul firmei de salubrizare SC Deiosim, Puiu Ioan, au fost achitați definitiv la data de 9 iunie 2022 de judecătorii Curții de Apel Cluj, după ce și Judecătoria Jibou i-a achitat în luna ianuarie 2022, astfel că au demonstrat că de acuzațiile procurorilor jibouani sunt nefondate.

Primarul Cristian Ungur este unul dintre cei mai performanți primari liberali din județ, aflat la al treilea mandat în fruntea Comunei Gâlgău. Performanțele administrative se văd prin zecile de proiecte implementate, care au dus la ridicarea nivelului de trai și crearea unui confort mai sporit pentru cetățeni.


După șase ani de procese, justiția a făcut dreptate pentru primarul Cristian Ungur

În 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj l-au trimis în judecată pe primarul comunei Gîlgău, Cristian Ungur, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (17 acte materiale).

În calitate de primar şi ordonator de credite, acesta „şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, acceptând la plată un număr de 17 facturi fiscale pentru servicii de salubrizare, facturi emise de SC Deiosim Com SRL, şi a dispus virarea în contul acestor facturi a sumei totale de 129.889,69 lei”, potrivit informațiilor furnizate atunci de procurori.


Acuzat pe nedrept, primarul Cristian Ungur a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Cluj

La data de 7 ianuarie 2022 Judecătoria Jibou la achitat pe primarul din Gâlgău, Cristian Ungur, fiind găsit nevinovat pentru acuzațiile procurorilor. La fel a fost achitat și patronul firmei de salubrizare Puiu Ioan, care inițial a fost acuzat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, fiind și el dovedit nevinovat.

Procuroriii PJ Jibou au atacat sentința magistraților jibouani și au făcut apel la CA Cluj. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj care după patru termene de judecată au decis definitiv și irevocabil achitarea inculpaților. Astfel că primarul comunei Gâlgău, Cristian Ungur este NEVINOVAT, așa cum a susținut încă de la începutul cercetărilor. La fel a fost achitat definitiv și omul de afaceri Puiu Ioan, patronul firmei de salubrizare SC Deiosim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *