Delicte silvice constatate de polițiștii sălăjeni

Joi, 26 ianuarie a.c., la ora 13.40, pe drumul comunal 99, în localitatea sălăjeană Stârciu, polițiștii Postului de Poliție Horoatu Crasnei au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Buciumi, județul Sălaj, în timp ce transporta cu un autovehicul 2,2 metri cubi de lemne de foc, din speciile cer și fag, fără a deține aviz de însoțire sau documente de proveniență.

Materialul lemnos fără documente de proveniență, în valoare de 390 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării și predat Ocolului Silvic Stejarul Zalău, iar bărbatul a fost sancționat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Tot joi, 26 ianuarie a.c., la ora 14.30, pe drumul communal 67, în localitatea sălăjeană Fildu de Mijloc, polițiștii Postului de Poliție Cuzăplac au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Fildu de Jos, în timp ce transporta cu o autoutilitară un metru cub de material lemnos, de esentă salcâm, fără documente de proveniență.

Materialul lemnos fără documente de proveniență, în valoare totală de 195 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării și predat la Ocolul Silvic Almașu, iar cel în cauză a fost sancționat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

De asemenea, joi, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Postului de Poliție Cizer au oprit în trafic un bărbat din comuna Horoatu Crasnei, în timp ce transporta cu o căruță 0,6 metri cubi de lemne de foc, de esență fag, fără documente legale de proviență și transport.

Lemnele de foc, în valoare de 164,69 de lei pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, au fost ridicate în vederea confiscării și predate la Ocolul Silvic Măgura Șimleului, iar bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *