Deputatul Florian Neaga a obținut bani în plus pe 2023 pentru dotări la Spitalul Județean

Deputatul Florian Neaga a obținut 500000 de lei în plus, printr-un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2023, pentru dotarea Spitalului Judetean de Urgenta Zalău cu aparatură și echipamente medicale

”Spitalul Județean Sălaj necesită investiții urgențe pentru achiziționarea aparaturii medicale care să contribuie la desfășurarea activității și procedurilor medicale la un standard profesional adecvat și în deplină siguranță pentru pacienți. De asemenea, aprobarea acestei solicitări de achiziții a materialelor sanitare va debloca proceduri medicale care în momentul de față nu pot fi operate de către cadrele medicale din cauza acestor lipsuri materiale”, este motivația amendamentului depus de medicul Florian Neaga.

Deputatul a subliniat într-o declarație de presă că Sănătatea va avea mult de câștigat, având în vedere că PSD a obținut la construcția bugetului o finanțare mult mai bună. Limita aprobată în Guvern pentru Ministerul Sănătății pe anul 2023 este mai mare cu 36 la sută față de anul 2022, ceea ce înseamnă dezvoltare și susținere pentru sistemul medical. S-au consolidat programele naționale de sănătate curativă, cu aproximativ 8 miliarde de lei, și se urmărește demararea construcției celor 3 spitale regionale deja contractate, Cluj-Napoca, Iași și Craiova, obiective strategice pentru Sănătate pentru care se vor aloca bani și de la bugetul de stat și din fonduri nerambursabile.

”Țin să evidențiez că bugetul pe 2023 este unul cu alocări substanțiale pentru investiții, sănătate și protecție socială. Dar și că este primul buget național construit pe programe, ceea ce înseamnă că banii sunt alocați pentru obiective precise, cheltuielile sunt clar monitorizate și impactul în economie este bine cuantificat”, mai spune Florian Neaga.

Neaga evidențiază totodată finanțarea record pentru investiții, de 7 la sută din PIB, mai mare cu 26 la sută decât în 2022, cu sublinierea că ”dezvoltarea are premise foarte bune”.

Protecția socială este un domeniu căruia tot PSD i-a acordat o atenție deosebită la construcția bugetului și s-au alocat sume considerabile pentru programele destinate susținerii familiilor, scăderii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, creșterea salariilor, pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități, precum și dezvoltarea și creșterea sustenabilității sistemului de asigurari sociale, cu o alocare totală de peste 111 miliarde de lei, completează deputatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *