Deputatul Lucian Bode prezent la Gala Nadia Comăneci
Nadia Comăneci a fost celebrată în cadrul unei gale speciale organizate la Palatul Parlamentului din Bucureşti la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, obţinută la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Prezent la eveniment a fost și deputatul Lucian Bode, președintele Comisiei pentru transporturi.
„Am petrecut, în această seară, un moment special care a readus în prim-plan emoția verii de la Montreal 1976, când o adolescentă din România schimba pentru totdeauna istoria gimnasticii mondiale.
La doar 14 ani, Nadia Comăneci reușea imposibilul și oferea lumii primul 10 perfect din gimnastica olimpică.
La Gala „Nadia – 50 de ani de la prima notă de 10”, am retrăit nu doar povestea unei performanțe extraordinare, ci și sentimentul de mândrie pe care generații întregi de români l-au simțit privind-o pe Nadia. Au trecut cinci decenii, dar acel moment continuă să inspire prin eleganță, disciplină, curaj și puterea de a depăși orice limită.
Felicit Comitetul Olimpic și Sportiv Român și pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment dedicat unei legende care a făcut ca numele României să fie rostit cu admirație în întreaga lume.
Unele performanțe rămân în istorie. Altele devin parte din identitatea unei națiuni. Nadia Comăneci a reușit ambele lucruri. 🇷🇴”, transmite deputatul PNL, Lucian Bode.



















