Divizia A1 etapa 5: Derby în capitală între Steaua București și SCM Volei Zalău

Etapa a 5-a din Divizia A1 la volei masculin aduce unul dintre cele mai spectaculoase dispute. Un nou derby pentru vicecampioana României, SCM Volei Zalău, este programat sâmbătă, când echipa condusă de Marius Lazăr întâlnește în deplasare pe Steaua București.

Jocul va avea loc sâmbătă, 6 noiembrie, ora 17.00, pe terenul celor de la Steaua București.

Managerul echipei, Adrian Feher, a declarat pentru Ziarul Monitorul de Sălaj că: „Ne așteaptă un meci greu din care sperăm să luăm punct sau puncte. Terenul Stelei este greu accesibil, având în componență jucători de echipă națională și jucători străini de mare valoare. Eu am convingerea că băieții noștri printr-o mobilizare exemplară vor putea obține un rezultat pozitiv în această partidă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *