Dosare penale pe bandă rulantă pentru infracțiuni la regimul rutier

Sfârșitul de săptămână, 10-12 septembrie a.c., s-a lăsat cu noi dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, comise pe șoselele din Sălaj.

La data de 10 septembrie a.c., polițiștii orașului Cehu Silvaniei au depistat, pe Drumul Județean 108A, în localitatea Aluniș, un ansamblu de vehicule, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Satu Mare.

La verificarea documentelor celor două vehicule, polițiștii au costatat că, tânărul deținea permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul.

Conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere și s-a întocmit dosar penal pentru „conducere fără permis”, faptă prevăzută și pedepsită de art.335 alin.2 din Codul penal.

Tot vineri, 10 septembrie, polițiștii din Jibou au constatat faptul că, pe strada Agrijului, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Rezultatul testării acestuia cu aparatul alcooltest a fost 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medical unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că, bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții, spiritul civic al unui cetățean i-a condus pe colegii noștri, polițiștii Secției Ileanda, la identificarea în trafic a unui conducător auto sub influența alcoolului și la preîntâmpinarea unui posibil pericol.

Astfel, la ora 00:10, un localnic a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, prin localitatea Chizeni, comuna Gâlgău, circulă un autoturism al cărui conducător auto s-ar putea să fie sub influența alcoolului.

Autoturismul a fost depistat în trafic, fiind condus de un bărbat, de 62 de ani, din județul Brașov. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a confirmat bănuiala apelantului, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Analizele de sânge prelevate de la șofer vor stabili alcoolemia acestuia și vor conduce la o soluție în dosarul penal întocmit de polițiști.

Duminică, 12 septembrie a.c., la ora 02:23, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna au depistat în trafic, pe Drumul Județean 191E, prin localitatea Bănișor, o motocicletă, care nu avea aplicată plăcuța cu numărul de îmnatriculare.

Polițiștii au stabilit că moticicleta era neîmnatriculată și era condusă de un localnic, care nu poseda permis de conducere.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii a trei infracțiuni la regimul rutier.

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sâmnihaiu Almașului au oprit în trafic, pe Drumul Județean 108A, în centrul localității Românași, un atotuturism, condus de un bărbat, din comuna Agrij.

În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că bărbatul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, respectiv avea 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul au a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au prevenat mostre bilogice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, instrumentat de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente.

În aceeași noapte, 11/12 septembrie a.c., ora 03:30, polițiștii Biroului Rutier Zalău au oprit un autoturism, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu, al cărui conducător auto emena halenă alcoolică.

Șoferul, domiciliat în Zalău, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel puțin până la finalizarea cercetărilor în dosarul penal întocmit, bărbatul nu va mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

O nouă infacțiune a fost constatată de către polițiștii din Cehu Silvaniei, la data de 12 septembrie a.c., ora 09:40, când un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Zalău a fost identificat în trafic conducând un anasmblu de vehicule, având permis de conducere necorespunzător categoriei.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere fără permis”, faptă prevăzută și pedepsită de art.335 alin.2 din Codul penal.

Un alt conducător auto sub influența alcoolului a fost depistat în trafic, de către polițiștii Serviciului Rutier, la data de 12 septembrie a.c., pe Drumul Județean 1G, în localitatea Sânmihaiu Almașului.

Testarea cu aparatul etilotest a evidențiat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet copetente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *