Elena Udrea se întoarce în pușcărie. Trebuie să plătească 3 milioane de euro

Elena Udrea, fostă ministru a Turismului în era Băsescu, este apropiată multor personalități din Sălaj, cu alții a fost colegă de partid, a avut inclusiv afaceri în județul nostru la Băile Boghiș


Instanța supremă a respins contestația în anulare depusă de Elena Udrea și alți trei inculpați din dosarul Gala Bute, așa că aceștia rămân cu pedepsele stabilite în 2018.

Decizia a fost luată cu o majoritate de 4 la 1 voturi, președinta completului, Hermina Iancu optând pentru rejudecarea apelului, așa cum a cerut avocatul lui Udrea, Tudorel Toader, soluție cu care a fost de acord până și procurorul de ședință DNA.

Fostul ministru al Turismului trebuie să se predea, asta dacă se află în țară și nu a plecat înainte de pronunțarea instanței.

Hotărârea a fost luată de judecătorii Ioana Ilie, Dan Andrei Enescu, Oana Burnel și Anca Mădălina Alexandrescu.

Trebuie să returneze 3 milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o condamnase în 2018 pe Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar Udrea se afla atunci în Costa Rica, unde a cerut statutul de refugiat.

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

În acest context, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, rămâne achitat.

În 2018, Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Potrivit deciziei Curții, completurile de cinci judecători de la instanța supremă trebuie refăcute. În acest context, decizia CCR a pus în discuție hotărâri judecătorești de condamnare definitive. La momentul respectiv, sesizarea la CCR a fost făcută de Guvern, el fiind reprezentat de fostul ministru Tudorel Toader.

Astăzi, Toader este avocatul Elenei Udrea și o apară prin a invoca tocmai sesizarea promovată de el la CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *