Focar de trichineloză depistat în comuna Dragu, neutralizat de DSVSA Sălaj

În cursul lunii decembrie a fost depistat în satul Ugruțiu comuna Dragu un focar de trichineloză la un porc domestic achiziționat din județul Cluj.

Proprietarul care a sacrificat porcul în gospodăria proprie a dus o probă de carne la laborator și nu a consumat carnea până la verdictul specialiștilor. Și foarte bine a făcut pentru că analizele de laborator au arătat că porcul era infestat cu larve de trichinella. Imediat DSVSA Sălaj a luat toate măsurile în vederea distrugerii carcasei de porc infestată.


TRICHINELOZA – CAUZE / AGENT INFECTIOS / FACTORI DE RISC

Trichineloza sau trichinoza este o boala parazitară, contractată de om prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante a unui nematod vivipar din genul Trichinella spiralis sau cu specii inrudite de Trichinella.

Trichineloza are distributie in intreaga lume.

Pe langa agentul clasic, T. spiralis, trichineloza poate fi produsa si de T. pseudospiralis, T. nativa, T. nelsoni si T. britovi. Ciclul de viata este mentinuit de animalele care hranesc (ex. porci, cai) sau se hranesc (ex. ursi, vulpi,mistreti) cu animale ai caror muschi striati contin larve infestate inchistate (ex. rozatoare).

Oamenii se infecteaza prin prelucrarea sau consumul de carne cruda, insuficient preparata termic, a animalelor infestate, cel mai frecvent porci, mistreti sau ursi.

Simptomele trichinelozei

Simptomele includ initial iritare gastro-intestinala, urmata de edem periorbital, durere musculara, febra si eozinofilie.

Multe infestatii sunt asimptomatice sau usoare. In prima saptamana pot aparea greata, crampele abdominale si diareea. La 1-2 saptamani dupa infectie apar semnele si simptomele sistemice: edemul facial sau periorbital, mialgia, febra persistenta, cefaleea, hemoragiile si petesiile subconjuctivale. Durerea oculara si fotofobia  preced adesea mialgia.

Simptomele invaziei muscularea pot mima polimiozita. Muschii respiratori, masticatori si ai deglutitiei pot fi durerosi. Dispneea severa poate surveni in infestariile severe. Febra este, in general, remitenta, pana la 39 grade C sau mai mult, ramanand ridicata timp de mai multe zile, apoi scazand gradat. Eozinofilia incepe, de obicei, atunci cand larvele noi invadeaza tesuturile, atinge maximul la 2-4 saptamani de la infectie si scade gradat pe masura ce larvele se inchisteaza.

In infestatiile severe, inflamatia poate determina complicatii cardiace (miocardita, insuficienta cardiaca, aritmii), neurologice (encefalita, meningita, tulburari vizuale sau auditive, convulsii) sau pulmonare (pneumonita, pleurezie). Decesul poate surveni din cauza miocarditei sau encefalitei.

Trichineloza este prevenita prin prepararea termica minutioasa a carnii consumate pana la temperatura optima (71 grade C). Larvele pot fi distruse, de regula prin congelarea carnii la    -17 grade C timp de 3 saptamani sau la -30 grade C timp de 6 zile, dar T. nativa este relativ rezistent. Afumarea sau sarerea carnii nu asigura distrugerea larvelor. Porcii domestici nu trebuie hraniti cu produse din carne neprelucrata termic.


Recomandarea directorului executiv al DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin !

Cetățenii să cumpere carne doar din unități autorizate sanitar-veterinar, iar toți cetățenii care sacrifică porci să se adreseze medicului veterinar în vederea realizării examenului trichineloscopic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *