FOTO | Viceprimarul Teodor Bălăjel, mesaj de Ziua Eroilor

Să luptăm pentru binele comun, pentru valorile care stau la baza bunăstării națiunii, să ne străduim să construim pentru semeni și pentru generațiile viitoare este o obligație sfântă pe care o avem față de cei care și-au dat viața pentru România.
Măsura jertfei eroilor neamului este de neatins, dar ea ne dă un impuls moral pentru a face maxim de efort, împreună să realizăm dezideratul pentru care eroii și-au dat viața – o națiune puternică, și spiritual și material, o națiune respectată.
În urmă cu mai bine de o sută de ani s-a stabilit ca Ziua eroilor să fie aniversată odată cu marea sărbătoare a Înălțării Domnului. Pentru că credința ne ține drepți!
Azi am depus respectul nostru la Monumentul Eroilor din Zalău și m-am bucurat că ne-au fost alături elevi educați sub semnul devotamentului pentru țară, motivați de faptele eroilor.
– transmite viceprimarul Municipiului Zalău, ing. Teodor Bălăjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *