Gabriela Carmen Olar: ”Administrația din Zalău își bate joc de sportivii de performanță”
Administrația din Zalău le închide ușa-n nas sportivilor de performanță și îi trimite să se antreneze pe străzi. Chiar și în aceste condiții avem campioni naționali. Stadionul Municipal aflat în subordinea Direcției de Patrimoniu din Primărie a fost renovat parțial, dar nu li se permite tuturor sportivilor să se antreneze în spațiile modernizate. Cele vechi, unde le este permis accesul arată ca acum 40 de ani și nu pot fi folosite, condițiile fiind insalubre. Sala de forță are aparate din alt secol, ruginite și nefuncționale. Și totuși, sportivii vin și se antrenează în aceste condiții, unde riscă zilnic să se accidenteze. N-au avut lumină și căldură luni de zile.
În clădirea refăcută de vestiare cu multiple funcționalități (băi, sală centrală termică, vestiare pentru fete, pentru băieți) și un teren cu suprafață de joc sintetică unde s-ar putea practica fotbal, handbal, baschet, volei și tenis… se joacă decât fotbal. Restul sporturilor sunt interzise.
Maria Csiki campioană națională la proba de 800 de metri aleargă în afara stadionului, pe asfalt, printre mașini. Antrenorul ei, Nelian Ianchiş, se luptă pentru reprimirea sportivilor în stadion, să li se dea voie să se antreneze, pentru că este foarte greu să îi pregătească pe străzile din Zalău, pe asfalt și să se prezinte cu ei la competiții.
Au renovat baza sportivă pentru sportivi, iar campionii naționali sunt dați afară din stadion. Această lipsă de respect nu mai poate continua.
Nelian Ianchiș spune că în spatele acestor nedreptăți este directorul Direcției de Patrimoniu din Primăria Zalău, Dorin Alexandru Pura, care administrează stadionul. ”L-a luat ca pe un bun personal și își bate joc de tot sportul sălăjean”.
Un bun al oamenilor, de care ar trebui să beneficieze sportivii de performanță este administrat după bunul plac, în defavoarea sportivilor, de un singur om și grupul lui de interese și nimeni nu ia nicio măsură, toți închid ochii.
Bătaia de joc la adresa sportivilor va înceta după 9 iunie, când stadionul va reveni antrenorilor și sportivilor pentru care a fost înființat și renovat.
E nevoie să ieșim toți la vot, astfel ca aceste nedreptăți să nu se mai repete. Alegeți echipa Alianței Dreapta Unită USR PMP cu Gabriela Carmen Olar la Primăria Zalău și Cosmin Vasile Ardelean la Consiliul Județean Sălaj.
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România – filiala Sălaj (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită USR-PMP”) și realizat de SC Monitorul de Salaj SRL. CMF: 21240009