INM a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben pentru județul Sălaj
• În intervalul 05:00 – 10:00, sunt prognozate intensificări ale vântului, cu viteze de 50–70 km/h, însoțite izolat de descărcări electrice și averse.
• În intervalul 10:00 – 21:00, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, fiind posibile averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, precum și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge local la 25–40 l/mp, iar izolat pot depăși 50–60 l/mp.
Având în vedere aceste condiții, recomandăm cetățenilor:
– să urmărească informările și avertizările emise de autorități;
– să evite adăpostirea sau parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor, panourilor publicitare ori a altor elemente care pot fi afectate de vânt;
– să își asigure obiectele aflate pe balcoane, terase sau în curți;
– să manifeste prudență în trafic și în desfășurarea activităților în aer liber pe durata fenomenelor meteorologice.
Instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență monitorizează permanent evoluția vremii și sunt pregătite să intervină, dacă situația o va impune.





























