Inspectoratul Școlar Județean Sălaj sărbătoreşte într-un mod inedit Ziua Eroilor

Unitățile de învățământ din județul Sălaj marchează Ziua Eroilor prin lecții deschise și activități cultural-educative.

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj organizează pe data de 10 iunie 2021, în colaborare cu 55 unități de învățământ din județul Sălaj, Programul județean „Ziua Eroilor – serie de lecții deschise și activități cultural-educative” în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor, pe câmpul de luptă, pentru credinţă, libertate și dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Activitățile din cadrul programului vor fi de tipul: lecții deschise, activități cultural-educative, depuneri de coroane şi jerbe de flori, acțiuni de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor, expoziție de lucrări plastice, filme istorice, expoziții de fotografii, recital muzical și poetic, portrete ale eroilor din istoria României.

De asemenea, unitățile de învățământ vor organiza programe educative locale, în colaborare cu primăriile, bisericile din localități, dar și cu alte instituții locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *