Întâlnire cu Fundamental Rights Agency și participare la Fundamental Rights Forum 2021 la Viena

Europarlamentarul Cristian Terheș PNȚCD participă în perioada 11-12 octombrie la Fundamental Rights Forum 2021, care are loc la Viena, unde se vor discuta chestiuni privind protejarea drepturilor fundamentale ale omului în UE.

„Deja am avut o întâlnire la sediul Fundamental Rights Agency (FRA), unde, împreună cu colegii din Parlamentul European, delegați la acest Forum, ne-am întâlnit cu conducerea FRA”,transmite europarlamentarul Cristian Terheș.

Eurodepuratul Terheș a ridicat în cadrul întâlnirii problema discriminării generate de Certificatul Verde și impunerea vaccinării, dând exemplul recent al Italiei.

Subiectul este monitorizat de FRA. Soluția la problemele generate de acest Certificat Verde, însă, se află tot la nivelul clasei politice naționale, care trebuie să voteze împotriva acestei discriminări.

„Prin urmare, continuați să le scrieți deputaților români să respingă prin vot implementarea Certificatului Verde și a vaccinării obligatorii!

Aveți dreptul constituțional de a-i petiționa. Exercitați-l! Ei sunt aleşi de popor şi trebuie să asculte poporul!”, a conchis europarlamentarul Cristian Terheș PNȚCD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *