UDMR propune un guvern pe 6 luni condus de Kelemen Hunor

Preşedintele Klaus Iohannis discută, luni, la Palatul Cotroceni cu delegaţia UDMR, în cadrul consultărilor privind desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Din delegaţia UDMR fac parte: preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, liderul senatorilor UDMR, Turos Lorand, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras.

„Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are. (…) Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un Guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi, bineînţeles, acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea Guvernului”, a declarat, pentru AGERPRES, Kelemen Hunor.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu delegaţiile PNL, PSD, USR şi AUR.

Consultările şefului statului cu partidele şi formaţiunile politice se încheie cu delegaţia minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *