Judecătorii Tribunalului Sălaj au decis încă o lună de închisoare pentru Potoacă Cosmin

M

Cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv vânzare de droguri, bani falși și înșelăciune, Potoacă Cosmin rămâne după gratii în Arestul Preventiv al IPJ Sălaj încă 30 de zile până pe 10 august.


Procurorul de caz al DIICOT Sălaj, Dan Budușan, a cerut prelungirea arstului preventiv cu încă 30 de zile pentru inculpatul Potoacă Cosmin, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de opreoperațiuni cu substanșe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată (7 acte materiale), punere în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate în formă continuată (10 acte materiale) și înșelăciune (10 acte materiale).

Judecătorul din cadrul Tribunalului Sălaj a admis propunerea procurorului DIICOT și a dispus prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile.

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de DIICOT-Biroul Teritorial Sălaj și dispune prelungirea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile începând cu data de 12.07.2022 până la data de 10.08.2022 față de inculpatul PCM, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de: – operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p. (7 acte materiale) – punere în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate în formă continuată prev. de art. 313 alin. 1 C.p. rap. la art. 310 alin. 1 C.p. , cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p. ( 10 acte materiale) – înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 ?i 2 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. (10 acte materiale); – totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Suma de 78 lei reprezentând onorar avocațial parțial va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Sălaj, doamnei DIM. Constată că inculpatul a fost asistat de domnul avocat PM, apărător ales. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată la sediul instanței, azi,5 iulie 2022.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  19/2022  05.07.2022″, potrivit Tribunalului Sălaj. 

Amintim că la data de 11 iunie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Sălaj, la locuința unei persoane (nr. Potoacă Cosmin Marius) bănuite de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune. Persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit că, începând cu toamna anului 2021 şi până în prezent, persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) ar fi deținut și comercializat substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, sub formă de cristale albe sau praf, consumatorilor din județul Sălaj, prețul variind în funcție de cantitatea tranzacționată.

De asemenea, în lunile ianuarie și februarie 2022 acesta (nr. Potoacă Cosmin Marius) ar fi achiziționat, prin intermediul unui site dedicat comerțului on-line, mai multe telefoane mobile, prezentându-se sub o identitate falsă și indicând o adresă care nu îi aparținea, din municipiul Cluj Napoca, în vederea expedierii produselor. Telefoanele mobile au fost achitate cu sume cuprinse între 900 și 5.500 euro, compuse din bancnote cu cupiura de 50 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, a reieșit că bancnotele de 50 de euro folosite pentru achitarea produselor erau false, făcând parte din clasa de tipuri de fals denumită generic „Grupul Napoli”, datorită provenienței acestora din zona Napoli- Italia.

În această modalitate, ar fi fost prejudiciate 10 persoane, bănuitul punând în circulație 7.200 de euro, compuși din bancnote contrafăcute, din cupiura de 50 de euro.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

La data de 12 iunie 2022, persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) a fost reținută. Ulterior, a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.


Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *