MAMOGRAFII 3D, LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU
În urma unei investiții a Consiliului Județean Sălaj, la Spitalul Județean de Urgență Zalău se pot efectua mamografii digitale cu tomosinteză (mamografii 3D), cea mai avansată metodă imagistică pentru identificarea, încă din stadii incipiente, a cancerului de sân.
“Ne bucurăm că am reușit să aducem această tehnologie de ultimă generație la Spitalul Județean, asigurând, astfel, femeilor din județul Sălaj acces la o investigație salvatoare de vieți. Suntem încrezători că investiția noastră va contribui la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța controalelor periodice pentru depistarea timpurie a cancerului de sân”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.
Potrivit specialiștilor, mamografia 3D crește cu 41% rata de detecție a cancerului mamar, în special a cancerului invaziv, și scade cu 15% nevoia ca pacientei să i se facă biopsie mamară sau teste suplimentare. De asemenea, are o acuratețe foarte bună în a determina mărimea, forma și localizarea anomaliilor, iar probabilitatea unor rezultate fals pozitive este mult redusă.
“Mamografia reprezintă radiografia țesuturilor de la nivelul sânilor și cea mai importantă metodă de screening și de diagnostic a cancerului mamar în stadii incipiente. În țara noastră, cancerul de sân este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice. Din acest motiv, toate femeile cu vârsta peste 40 de ani ar trebui să facă o primă mamografie de control și, chiar dacă nu se identifică modificări patologice, să repete investigația din doi în doi ani. În mamografia digitală cu tomosinteză, investigație disponibilă de acum la Spitalul Județean de Urgență Zalău, precizia diagnosticului este mult îmbunătățită, putând fi detectate și tumori de mici dimensiuni”, explică directorul medical al SJU Zalău, dr. Alexandru Iliescu, medic primar în specialiatatea oncologie medicală.
Mamograful a fost achiziționat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Sălaj.