Minaur Baia Mare, festival de goluri: victimă, Sportul Șimleu

FOTBAL – LIGA A III-A. În etapa a 14-a a Ligii a III-a la fotbal, echipele maramureșene din Seria a 10-a, Minaur Baia Mare și-a respectat statutul de lider al seriei și de echipă care vizează (pentru al treilea an) promovarea în Liga a II-a, învingând categoric, cu 7-1 (4-0), Sportul Şimleu Silvaniei.

Băimărenii au ajuns la 50 de goluri marcate în această ediție de campionat, cu o medie de peste 3,5 goluri înscrise/partidă. Și în meciul de astăzi, 27 noiembrie, Minaur a făcut un real galop de sănătate, diferența dintre cele două echipe fiind uriașă, sălăjenii fiind clasați în jumătatea inferioară a clasamentului, cu obiectiv menținerea în Liga a III-a.

Antrenorul Ciprian Danciu a început partida cu: Băilă – Neacșu, Tand, Lung, Simion, Donca, Rus, Micaș, Chinde, Văsălie, Batchabi Nana. După obișnuita tatonare, Chinde a deschis scorul (în min. 21) și și-a deschis apetitul printr-un șut în vinclu, din unghi, pentru tripla pe care avea să o semneze în această partidă de final de toamnă. Tot Chinde face 2-0, după doar 10 minute, speculând o eroare a apărării adverse, iar după alte 3 minute, Rus înscrie cu un trasor de la 25 de metri: 3-0 (min. 34). În fine, se termină repriza cu tripla lui Chinde, șut la colțul scurt, din careu, și se intră la cabine.

Partea a doua a meciului începe cu alt gol frumos, de data asta al oaspeților, Pop reușind să reducă din handicap printr-un șut de la distanță. A fost însă doar o scânteie (care a aprins claia): Donca majorează avanatajul gazdelor la faza următoare, din penalty (acordat pentru fault), iar Ciocan înscrie pentru 6-1 (min. 61). Ultimul gol al partidei e înscris de Petran, lob pentru fotografi, Dacian Nastai aruncă prosopul, iar arbitrul sătmărean Marius Omuț fluieră finalul.

Minaur Baia Mare – Sportul Şimleu Silvaniei 7-1 (4-0), au marcat Viorel Chinde (min. 21, min. 31, min. 45), Romariu Rus (min. 34), Mircea Donca (min. 51 – 11 metri), Sergiu Ciocan (min. 61), Marco Petran (min. 90+2) / Luigi Pop (min. 50). Acesta a fost penultimul meci al anului pentru cele două echipe, Minaur urmând să joace ultimul meci din 2021 în 4 decembrie (etapa a 15-a), tot pe teren propriu, cu vecina de județ, CSM Satu Mare, acum aflată în ingrata situație de a ocupa penultimul loc din serie, în poziție retrogradabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *