Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, chemant în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, va fi prezent marţi, la Ora Guvernului, în plenul Camerei Deputaţilor, la cererea USR, pentru a explica ”dezastrul încasărilor la buget din primele trei luni ale anului”. Pe agenda deputaţilor se află, începând cu ora 16.00 dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR, cu tema „Dezastrul încasărilor la buget din primele 3 luni ale anului. Situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar”.

USR a solicitat în urmă cu o săptămână ca ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, să vină în faţa Parlamentului ca să explice dezastrul încasărilor la buget din primele trei luni ale anului şi măsurile pe care le va lua pentru a repara un buget pe 2023 total nerealist.

„Când a venit Coaliţia PSD – PNL cu bugetul pe 2023 să fie adoptat de Parlament pe repede-înainte, că numai aşa înţeleg PSD, PNL şi Klaus Iohannis să conducă România, am avertizat că este un buget inflaţionist şi mincinos, cu cheltuieli şi deficit bugetar subestimate, respectiv venituri supraestimate. Acum, trei luni mai târziu, când gunoiul nu mai poate fi ascuns sub preş, încep să vorbească de dezastrul la încasări şi cheltuielile scăpate de sub control. Tot în spatele uşilor închise, fără explicaţii şi detalii despre ce vor să facă. Aşa că l-am chemat în Parlament pe ministrul Câciu să explice românilor cum va echilibra bugetul, cum opreşte aceste deficit enorm care duce la scumpiri. Dar, şi de ce a venit în decembrie anul trecut cu un buget mincinos”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat oficial.

Purtătorul de cuvânt al USR arătat că, ”dacă tot au ajuns, sub presiunea evidenţei, la concluzia că trebuie să taie din cheltuielile statului, USR solicită PSD şi PNL să înceapă cu pensiile speciale, care înghit din buzunarul românilor mai mulţi bani de la lună la lună”.

”Doar pe primele două luni ale anului 2023 din bugetul de stat s-au cheltuit cu pensiile speciale 2,24 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 13% faţă de aceleaşi luni ale anului trecut”, afirmă Drulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *