Ministrul Justiției consolidează relațiile bilaterale România – Rep. Moldova în domeniul penitenciarelor

Secretarul de stat av. Bogdan Ilea a primit azi vizita doamnei secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției din Republica Moldova, Nadejda BURCIU, insotita de reprezentanți ai administrației penitenciarelor din tara vecina.

„Cu această ocazie am trecut in revistă elementele și istoricul colaborării cu reprezentanții Republicii Moldova, arie in care Administrația Națională Penitenciarelor din România are o experiență bogată”, transmite secretarul de stat Bogdan Ilea. 

Având în vedere preocupările comune ale celor două sisteme penitenciare – deficitul de personal și supraaglomerarea – dar și nevoia de identificarea unor soluții viabile, Administrația Națională Penitenciarelor din România și-a maninfestat disponibilitatea în vederea oferirii de sprijin sistemului penitenciar din Republica Moldova atât prin dezvoltarea cooperării cat și prin realizarea unor schimburi de informații și consiliere, inclusiv prin delegarea de experti in domenii ce vizează activitatea diverselor structuri din administrația penitenciara.

Administrația Națională a Penitenciarelor sprijină în mod continuu colegii din Republica Moldova în ceea ce privește accesul acestora la procesul de școlarizare. în acest context, anual 20 de agenti din sistemul penitenciar ale Republicii Moldova sunt școlarizați la Școala Națională de pregătire a agenților de penitenciare Târgu Ocna, costurile fiind suportate de către Statul Român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *