Modernizarea infrastructurii rutiere, una din prioritățile lui Dinu Iancu Sălăjanu la conducerea județului

Consiliul Județean Sălaj, la solicitarea președintelui Dinu Iancu-Sălăjanu, a demarat un amplu proces de inventariere și monitorizare a problemelor de infrastructură rutieră de pe drumurile județene.

”Am efectuat o vizită în teren, în zona Ileanda – Poiana Blenchii – Gâlgău, pentru a identifica, împreună cu specialiștii din Consiliul Județean și autoritățile locale, soluții la problemele de infrastructură rutieră. Ne dorim ca la nivelul județului să existe o monitorizare săptămânală și un plan anual pentru efectuarea lucrărilor de întreținere, modernizare sau reabilitare a drumurilor județene. Investițiile în infrastructura rutieră înseamnă creșterea potențialului economic al comunelor și bunăstarea locuitorilor”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

În urma vizitei în teren s-a stabilit că, pentru drumul județean DJ109F Gâlgău – Poiana Blenchii – limită jud. Maramureș vor fi contractate servicii de proiectare și execuție a rigolelor carosabile și accese la proprietăți în interiorul localităților, iar în extravilan șanțuri betonate necesare scurgerii apelor. Pe drumul județean DJ110C, podul de pe raza localității Ileanda, km 0+430, este într-o stare avansată de degradare, existând oricând riscul producerii de accidente. ”Pentru acest pod avem deja soluția tehnică și vom demara execuția în regim de urgență a lucrărilor de consolidare. De asemenea, vom solicita finanțarea lucrărilor prin Compania Națională de Investiții, fiind o situație de urgență”, a completat președintele Consiliului Județean Sălaj. În ceea ce privește reabilitarea DJ109F Fodora – intersecție DN1C, lucrări care vor fi demarate în curând, a fost discutat proiectul tehnic împreună cu reprezentanții primăriei Gâlgău și s-a ajuns la concluzia că trebuie modificată dimensiunea podețelor pentru a asigura scurgerea apelor.

În altă ordine de idei, Consiliul Județean Sălaj va lansa procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare integrală a drumului județean DJ109E limită jud. Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN1H (pod Ciocmani), finanțare europeană prin Programul Operațional Regional, și a emis ordinul de începere a serviciilor de proiectare necesare reabilitării drumului județean DJ109R Chendrea – Gălpâia – Romita. Termenul de predare a proiectului tehnic este de 3 luni, urmând ca apoi să fie demarată și execuția lucrărilor de reabilitare/modernizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *