Peste 150 de femei sărbătorite și 1.000 de flori împărțite de 8 Martie de PSD Jibou

Conducerea PSD Jibou, în frunte cu primarul Dan Ghiurco și viceprimarul Vlad Pașcalău, alături de mulți tineri din TSD, au împărțit peste 1000 de flori doamnelor și domnișoarelor din oraș, cu ocazia zilei de 8 Martie.

La finalul acțiunii, Partidul Social Democrat Jibou a sărbătorit într-un mod organizat alături de peste 150 de doamne și domnișoare la un restaurant din oraș, ocazie cu care primarul Dan Ghiurco a transmis un mesaj puternic de susținere pentru femeile din politică.

„Azi am făcut în Jibou din 8 Martie o sărbătoare a întregii comunități.

Am pornit să oferim flori femeilor, alături de tinerii social-democrați, foarte entuziaști și foarte bine dispuși, pătrunși de spiritul sărbătorii.
Am oferit azi peste o mie de flori, am întâlnit tot atâtea femei cărora le-am spus un adevăr atât de evident – acela că sunt minunate – și de fiecare dată le-am stârnit frumoasa emoție pe care o trăiește oricine când simte că este prețuit așa cum merită. Iar noi am trăit tot de peste o mie de ori bucuria acestor inegalabile emoții.
Tot orașul a vibrat azi în ton cu sărbătoarea în care bucuria primăverii s-a împletit cu sensibilitatea femeilor. Dar e greu de descris cât a fost de frumos.
Ne-am reunit spre seară pentru a sărbători 8 Martie alături de peste 150 de doamne, alături de tinerii care au colindat tot orașul să ofere flori, dar și de seniorii social-democrați care au dorit să fie prezenți. Am încheiat frumos o zi minunată. În care ne-am bucurat de sentimentul aparte pe care ni-l dă 8 Martie. Ne-am regăsit ca oameni care facem ceea ce facem pentru o comunitate frumoasă. Partidul Social Democrat respectă oamenii!”, a transmis primarul Orașului Jibou, Dan Ghiurco. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *