Povestea măicuței-medic din Sălaj care salvează vieți la Spitalul CFR din Timișoara

Ana Maria Pah sau Maica Anastasia. Povestea măicuței-medic care salvează vieți la Spitalul CFR din Timișoara: „Noi suntem și trup, și suflet”

A terminat Facultatea de Teologie din Timișoara și apoi a urmat Medicina, iar în anul patru, Ana Maria Pah a intrat în mănăstire, devenind maica Anastasia.

Medic primar la Spitalul Clinic CFR din Timişoara, pe secția Boli Interne, Ana Maria Pah este un doctor special. Ea vindecă şi cu medicamente, dar vindecă şi sufleteşte pacienţii, pentru că în afara spitalului este măicuța Anastasia. Medicul crede cu tărie că bolile trupeşti pleacă de la o problemă sufletească.

Originară dintr-o localitate de lângă Jibou, județul Sălaj, a terminat Facultatea de Teologie din Timișoara și apoi a urmat Medicina. În anul patru, Ana Maria Pah a intrat în mănăstire, devenind maica Anastasia. A fost convinsă că poate fi mai utilă în societate decât la un schit.

„Asta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă m-aţi fi întrebat acum câţiva ani ce o să fac şi unde o să fiu, nu ştiam să vă răspund. Dar iată că Dumnezeu a aranjat aşa de bine lucrurile încât sunt aici şi sunt şi măicuţă, şi doctor”, a declarat pentru adevarul.ro măicuţa-medic.

La spital, Ana Maria Pah îmbracă deopotrivă halatul alb cu stetoscopul la gât, dar și haina monahală.

„De mică mi-am dorit să intru în mănăstire, prima dată imediat după ce am terminat liceul. Numai că m-am sfătuit cu un preot mai în vârstă, care mi-a spus că eu ar trebui să mai rămân în lume. Şi am dat la Teologie, care a fost prima facultate.”, povestește aceasta.

„Noi suntem și trup, și suflet”

A ales ca specialitate Medicina internă, să poată vedea omul în totalitate, să aibă o adordare holisitcă.

„Ce poate fi mai complex decât medicina internă! Am observat de-a lungul timpului, vorbind cu pacienții, că pe lângă problema de sănătate pe care o au, au și o nemulțumire, o problemă sufletească. Dacă se corectează împreună și tratamentul și randamentul sunt mai bune.

Noi suntem și trup, și suflet. Sufletul nu stă undeva deasupra și trupul e aici, pe pământ. Cele două niciodată nu se despart cât suntem în viață. Atunci când se desparte, sufletul pleacă la Dumnezeu, iar trupul în pământ. Așadar, dacă suferă unul, e influențat și celălalt”, a adăugat ea.

„Cel mai greu e să lucrezi cu sufletul omului”

În fiecare dimineața, în drumul ei spre spital, măicuța Anastasia se oprește timp de câteva clipe la Catedrala Mitropolitană, la Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, și îl roagă să o lumineze, să-i dea putere și să o ajute să trateze bolnavii. La spital, îmbracă deopotrivă halatul alb cu stetoscopul la gât, dar și haina monahală.

„Am analizat foarte mult anxietatea și depresia la pacienții coronarieni. Am lucrat împreună cu un psiholog al spitalului, și să știți că pacienții care și-au corectat anxietatea și depresia au evoluat mult mai bine după o intervenție cardiologică. Dar depinde de pacient, fiecare om are particularitatea lui. Cel mai greu e să lucrezi cu sufletul omului, pentru că numai Dumnezeu știe ce este acolo.

Dar sunt pacienți care îmi vorbesc și despre problemele lor. În special, mamele se necăjesc foarte mult pentru copii. Și atunci apar diferite boli, în funcție de care organ este mai sensibil. Pot să vă spun că bolile trupești, marea majoritate a lor, sunt legate și de o problemă sufletească”, a povestit măicuța-doctor de la Spitalul Clinic CF Timișoara.

„Am avut pacienți din toate confesiunile. Eu încerc să alin suflete, dar să știți că vindecarea vine doar de la Dumnezeu. Și ca medic, și ca maică încerc prin ce am învățat și citit să aplic cele mai bune metode. Dar pentru vindecare să știți că un rol foarte important îl are și pacientul.

Trebuie să creadă în vindecare, să fie optimist și trebuie să fie o colaborare pacient-medic ca tratamentul să aibă randament. Omul trebuie să-și cunoască patologia, boala, să știe să respecte recomandările”, a mai spus Ana Maria Pah.

„Este un medic extraordinar, are un har deosebit. Pacienții o adoră. Iată că reușim să mergem și pe nișa aceea de empatie extraordinară dobândită prin faptul că are o facultate de teologie. Dar este medic primar de medicină internă, este medic specialist de cardiologie, profesional este extraordinar de bună”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CF din Timișoara.

Sursa Antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *