Prefectura Sălaj a discutat despre posibilitatea vaccinării pacienților din unitățile spitalicești private

Vaccinarea pacienţilor din unităţi medicale private a constituit tema principală a unei întâlniri organizate marţi, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, cu participarea prefectului Dari Toma, subprefectului Andrea Suciu-Ciortea, directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş şi a unor reprezentanţi ai Centrului de recuperare “Acasă” şi Spitalului “Salvosan”.

Întâlnirea a fost organizată în contextul în care în perioada imediat următoare va debuta campania de vaccinare în spitale.

În acest context au fost discutate aspecte privind procedura şi materiale sanitare necesare procesului de vaccinare al pacienţilor din cele două unităţi medicale private.

Reprezentanţii spitalelor menţionate au precizat că doresc să se implice în această campanie, sens în care vor informa pacienţii privind posibilitatea de a se vaccina fără programare, în cadrul unităţilor medicale şi vor comunica Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj numărul celor interesaţi de vaccinare, pentru a se putea realiza programările şi aprovizionările cu vaccinuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *