Președintele ACOR Sălaj, primarul Ioan Roșan, prezent la Ministerul Fondurilor Europene

Proaspăt ales președinte al ACOR Sălaj, primarul comunei Valcău de Jos, Ioan Roșan a participat, intr-un grup de lucru la dezbaterea publică pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Rezilienţa, finanțat de Uniunea Europeană, adoptat în contextul Covid-19.

Dezbaterea a avut loc la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, fiind coordonata de dl. Secretar de Stat Marius-Mihai Vasiliu.

Tema dezbătută intitulată „La Tara ca afara”. Cum reducem decalajul rural-urban? Dezbatere la care au participat mai mulți membrii Asociației Comunelor din România.

Prin acest program se vor finanța proiecte de infrastructură rutieră, infrastructura verde, măsuri care stimulează generarea de energie regenerabilă, utilizarea fondurilor dedicate pentru recuperarea post-pandemie pentru investiții și reforme în domeniul energiei verzi, renovarea clădirilor și eficiența energetică și a rețelelor de termoficare;

Măsuri de îmbunătățire a infrastructurii de transport și a mobilității durabile; digitalizarea instituțiilor.

„In intervenția mea am solicitat sa se urgenteze soluționarea și finanțarea proiectelor depuse de primarii prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM)”, a transmis Ioan Roșan președinte ACOR Sălaj.

Roșan a propus ca, ghidul de finantare prin PNRR, sa cuprinda si următoarele obiective:

Regularizare a râurilor și a paraurilor;

Împădurirea terenurilor degradate sau a altor terenuri aflate în proprietatea primăriilor;

Construirea de locuințe sociale (camine de bătrâni, case de copiii);

Construirea de Centre Medicale de prima urgenta în zonele rurale;

Investitii privind infrastructura rurala.

„Am propus , sa se tina cont de pragul minim a unui proiect, sa nu fie exagerat de ridicat încât comunitățile mici sa nu poata accesa aceste fonduri.

La sfârșitul acestor discuții, am primit promisiunea că se va tine cont de propunerile primarilor la întocmirea ghidului de finanțare”, a mai spus Ioan Roșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *