Președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt, prezent la alegerile pentru conducerea PSD Bistrița-Năsăud

Deputatul Bogdan Ivan a fost ales, vineri seară, în funcția de președinte al organizației județene PSD Bistrița-Năsăud, acesta succedându-i lui Radu Moldovan, cel care a condus filiala în ultimii 19 ani.

Ivan a îndeplinit funcția de președinte interimar al PSD Bistrița-Năsăud începând cu data de 22 aprilie, când Radu Moldovan, care conduce Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și-a dat demisia din funcția politică.

Prezent la eveniment a fost și liderul PSD Sălaj, deputatul Ionel Ciunt, care a transmis un mesaj.

„Ieri am fost alături de colegii noștri din Bistrița-Năsăud, la Conferința de Alegeri a organizației PSD Bistrița-Năsăud – o întâlnire care mi-a reconfirmat cât de mult contează unitatea, încrederea și oamenii care construiesc împreună.
Am văzut o organizație puternică, care a avut cele mai bune rezultate din Transilvania, dar mai ales o echipă unită, determinată și pregătită să câștige și provocările viitoare.
Îi felicit atât pe colegii care ieri au primit încrederea pentru un nou mandat, cât și pe cei care și-au încheiat mandatul, pentru munca, implicarea și contribuția adusă organizației de-a lungul timpului.
Un gând aparte de apreciere și recunoștință îi adresez colegului și prietenului meu, Radu Moldovan – un om care a fost mereu aproape de organizația PSD Sălaj.
Sunt convins că noul președinte, Bogdan Ivan, alături de echipa aleasă, va duce mai departe această organizație puternică și va continua performanța construită în timp, cu aceeași determinare și responsabilitate.
Felicitări întregii echipe! Mult succes și putere de muncă în tot ceea ce urmează!”, a transmis Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *