Primăria Bobota organizează un Târg de Crăciun și invită să participe toți producătorii locali

Primăria și Consiliul Local Bobota organizează un târg de Crăciun, duminică 11 decembrie, începând cu ora 12.30, ocazie cu care invită toți producătorii locali și persoanele interesate să se afirme cu producții proprii, să participe la acest eveniment public care va avea loc în spațiul amenajat de lângă sediul Primăriei creat cu scopul desfășurării unor astfel de activități.

„Este prima ediție a târgului de Crăciun și îmi doresc să fie un eveniment de succes pe care să îl repetăm în fiecare an. Invit pe această cale toți sălăjeni să ne viziteze comuna și să ia parte la acest frumos eveniment”, transmite primar Dorin Gorgan. 

Primăria Bobota va amenaja zonele centrale din toate cele trei localități cu șiruri luminoase. Punctul de atracție va fi  în fața primăriei unde va fi amenajată scena cu Nașterea Pruncului Isus Hristos, tot acolo urmează să fie împodobit și bradul de Crăciun care are o înălțime de 5 metri.

Totodată Primăria Bobota se pregătește să ofere cadouri la elevii din comună și premii cuplurilor de aur, evenimente care vor avea loc în perioada următoare.

Amintim că Primăria Comunei Bobota se apropie să finalizeze distribuirea lemnelor de foc din pădurea administrată de Primărie. Livrarea lemnelor se face în regie proprie, cu utilajele din dotare. De această acțiune au beneficiat peste 400 de familii din comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *