Primăria Municipiului Zalău organizează anual „Luna Curățeniei de Primăvară”

Luna Curățeniei de Primăvară este un proiect cu o vechime de 24 de ani, demarat de Primăria Municipiului Zalău cu sprijinul unităților subordonate Consiliului Local, al instituțiilor publice și al societăților comerciale.
Proiectul se desfășoară în perioada 15 martie – 15 aprilie și își propune creșterea spiritului civic cu privire la întreținerea permanentă a curățeniei municipiului, mobilizarea cetățenilor, persoane fizice și juridice, pentru desfășurarea activităților cuprinse în program, precum și creșterea gradului de salubrizare și igienizare și executarea de lucrări de refacere pe domeniului public al municipiului Zalău.
În acest an, la acțiunile cuprinse în program, cu forță de muncă și mijloace tehnice sunt implicați reprezentanți din cadrul SC Citadin Zalău SRL, Serviciului de Administrare a Domeniului Public, SC Delgaz Grid SA, SC Transurbis SA Zalău, SC Electrica SA, SC Brantner Environment SRL, Sistemului de Gospodărire a Apelor Zalău, Companiei de Apă Someș SA – sucursala Zalău, Ocolului Silvic “Stejarul” Zalău și SC Coral Impex SRL.
Aflat la jumătatea perioadei de derulare, până în prezent, în cadrul proiectului au fost executate lucrări de salubrizare a spațiilor și zonelor verzi, activități de refacere și semănat pentru refacerea gazonului, precum și activități de salubrizare a carosabilului și trotuarelor. De asemenea, au mai fost execuatate și lucrări de curățare și igienizare a cursurilor de apă, igienizarea și dezinfecția stațiilor de autobuz și a punctelor subterane de colectare a deșeurilor.
Mijloacele de transport și materialele necesare pentru colectarea deșeurilor adunate în urma acțiunii de igienizare și ecologizare sunt asigurate de către Primăria Municipiului Zalău, prin SC Citadin Zalău SRL, iar activitatea este urmărită zilnic de către inspectorii din cadrul Direcției Corp Control.
Această acțiune continuă și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.