Primarul Cheșeli Ioan și noul viceprimar Hârdo Vasile, continuă modernizarea și dezvoltarea Comunei Cristolț

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Cristolț din data de 22 ianuarie, consilierii locali l-au ales pe Hârdo Vasile de la PSD în funcția de viceprimar al comunei.

Noul viceprimar Hârdo Vasile este membru PSD și este de profesie subinginer, fost șef la Mina Cristolțel. Noul viceprimar este un om cu școală și respectat în comunitate și va face echipă cu primarul Ioan Cheșeli – care în septembrie 2020 a câștigat al șaptelea mandat.

Acum că s-a finalizat etapa privind alegerea viceprimarului, noua echipă de conducere a Primăriei Comunei Cristolț, în frunte cu primarul Ioan Cheșeli, își propune să continue dezvoltarea comunei și a satelor aparținătoare, iar ritmul lucrărilor va fi unul susținut în anul 2021.

„Ne propunem să punem în aplicare proiectele prin PNDL 1 și anume asfaltarea a 10,6 kilometri de străzi, construirea aducțiunii apă pentur satele Văleni și Cristolț cu fonduri europene. Avem în vedere modernizarea și extinderea Căminului Cultural Cristolț. Vom finaliza anul acesta modernizarea Căminului Cultural din Văleni, unde a rămas de făcut doar amenajarea scenei. Cu sprijinul Consiliului Județean ne dorim modernizarea a 1 kilometru din DJ 110D. Vom continua întreținerea drumurilor către gospodariile izolate  prin lucrări de pietruire. Vom continua cadastrarea gratuită a terenurilor prin programul național derulat cu OCPI”, a transmis primarul Ioan Cheșeli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *