Primarul Nicolae Criste continuă cu succes dezvoltarea Comunei Plopiș

Comuna Plopiș este așezată în nord-vestul României, în partea de sud-vest a județului Sălaj, având ca vecini în partea de nord – comuna Nușfalău, în partea de est și sud-est – comuna Valcău, în partea de sud și sud-vest – comunele Șinteu și Borod din județul Bihor, iar în partea de vest – comuna Halmășd.

Primar din anul 2008 Nicolae Criste se află la al patrulea mandat, iar alături de echipa sa din Primărie se implică și scrie proiecte atât pe fonduri europene, cât pe fonduri guvernamentale pentru a continua dezvoltare tuturor localităților din comuna Plopiș.

Proiectul de asfaltare s psete 30 de kilometri de străzi și ulițe din localitatea Făgetu, în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei, pe PNDL II se apropie de final, lucrările fiind realizate în proporţie de 80 %. Lucrările la reţeaua de canalizare din Plopiş au fost finalizate și urmează să se finalizeze și lucrările la reţeaua de apă, astfel ca cetățenii să beneficieze de condiții bune de trai. Aproape 200 de gospodării vor fi racordate la cele două reţele importante.

La Iaz s-a amenajat un parc cu bani de la bugetul local, iar la Făgetu s-a realizat şi bază sportivă. Prin Programul “Anghel Saligny”, primarul Nicolae Criste va continua modernizarea infrastructurii rutiere, în timp ce cu fonduri europene (PNRR) va reabilita sediul Primăriei, urmând a fi amplasate şi două staţii de reîncarcare pentru autovehiculele electrice (PNRR). Tot cu fonduri europene (GAL) va fi achiziţionat şi un tractor nou la Primărie.

În comuna Plopiș funcţionează patru servicii sociale: două centre de zi, un centru medico-social şi o unitate de îngrijiri la domiciliu.


Rețelele de apă și canalizare sunt aproape finalizate

Un proiect important finanțat prin PNDL II este reţeaua de canalizare. Primarul Nicolae Criste a câștigat o finanțare de circa 7 milioane de lei pentru înfiinţarea unei reţele de canalizare de 7 km în centrul comunal. Lucrările au început în 2021 şi au fost finalizate luna trecută, iar proiectul a prevăzut şi racordurile celor 173 de gospodării.

Lucrările la reţeaua de apă sunt finalizate în proporţie de 90%, având acelaşi traseu precum cea de canalizare. Lucrările s-au derulat fără probleme. Valoarea proiectului reţelei de apă este de circa 6 milioane de lei.


Investiții importante depuse la CNI București pentru finanțare

Primarul Nicolae Criste a depus la Compania Naţională de Investiţii mai multe proiecte de investiţii care privesc modernizarea  străzilor în lungime de 18 km, construirea unei săli de sport la Plopiş şi un proiect pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale Plopiş. Proiectele se află pe lista sinteză și așteaptă alocarea de fonduri.

Un alt proiect aprobat pe CNI este pentru construirea unei săli de sport la Făgetu. Primăria Plopiș s-a apucat de amenajarea terenului de lângă şcoală, urmând ca ulterior să predea amplasamentul Companiei Naţionale de Investiţii care se va ocupa de finalizarea acestui proiect.

Primarul Nicolae Criste a pregătit să depună spre finanțare trei proiecte de investiții pentru localitatea Făgetu. Este vorba de reabilitarea Şcolii Gimnaziale, reabilitarea centrului de zi şi a căminului cultural. Proiectele vor fi depuse la AFM București, imediat ce se va deschide noua sesiune de finanţare.


Lucrările de asfaltare pe PNDL 2 din Făgetu se apropie de final

O investiţie de aproximativ 30 de milioane de lei, prin PNDL II, se apropie de final. Este vorba de asfaltarea străzilor și ulițelor din localitatea Făgetu, proiect care cuprinde modernizarea a 33 km de drumuri. Primarul Nicolae Criste ne spune că lucrările sunt finalizate în proporție de 80%.

Lucrările constau în asfaltarea străzilor, betonarea şanţurilor şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei, dar și asfaltarea acceselor în gospodării. Din totalul de 33 de km, până în prezent au fost asfaltaţi 20 de kilometri de străzi, iar restul sunt deja pregătiţi pentru asfaltare. Proiectul va fi finalizat cel târziu anul viitor.

“Este un proiect foarte important, iar lucrările executate sunt de calitate și cetăţenii sunt mulţumiţi. Cam toate casele de locuit din localitatea Făgetu vor avea asfalt în faţa porţii”, a declarat primar Nicolae Criste.


Asfaltarea străzilor continuă la Plopiş şi Iaz. Se construiesc și două poduri noi

Primarul Nicolae Criste a câștigat o finanțare Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor în satele Plopiş şi Iaz. Proiectul în valoare de 15 miloane de lei prevede asfaltarea a 7 km de străzi şi include construcţia a două poduri, unul la Plopiş şi unul la Iaz.


Bugetul local este folosit cu eficiență maximă

Dacă la Făgetu a fost amenajat un teren de sport cu 180.000 lei, la Iaz primarul Nicolae Criste a alocat suma de 500.000 lei pentru alei, locuri de parcare, iar la Plopiș a fost amenajat un parc, urmând a fi extins iluminatul public.

Capela de la Plopiș, construită cu fonduri europene

Cu fonduri europene primarul Nicolae Criste a finalizat la Plopiş construirea unei capele mortuare, care este funcţională, fiind o investiţie necesară comunității. Primăria Plopiș are în plan construirea unei capele noi şi la Iaz. Autoritățile caută un teren care să fie undeva la mijlocul celor 5 cimitire din sat.

Achiziția unui tractor cu fonduri europene

Fondurile europene reprezintă pentru primarul Nicolae Criste o sursă importantă pentru dezvoltare. Primăria Plopiș a accesat fonduri prin GAL pentru achiziționarea unui tractor nou. Finanțarea nerambursabilă este de 20.000 de euro, iar diferența de bani va fi completată de la bugetul local. Primăria Plopiș are în dotare un buldoexcavator, un miniexcavator, remorcă şi utilaje de deszăpezire.

Sediul Primăriei va fi modernizat cu fonduri europene

Primarul Nicolae Criste a câștigat finanțare pentru două proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Primul proiect câștigat este pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a sediului Primăriei, cu o valoare de 1,7 milioane de lei. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de refacere a acoperișului, va fi montat un sistem cu panouri fotovoltaice, lucrări de izolare termică, montaj pompă de căldură, refacerea instalaţiilor, etc.

Stații de încărcare electrice la Plopiș și Iaz

Cel de al doilea proiect câştigat de primarul Nicolae Criste are o valoare de 300.000 de lei şi prevede montarea a două staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice. O stație va fi montată în Plopiş, iar cea de a doua stație în Iaz.

Toate școlile dotate cu mobilier nou. Vine și microbuzul școlar electric

Prin parteneriatul cu Consiliul Judeţean Sălaj, comuna Plopiş va beneficia de un microbuz electric pentru transportul elevilor, dar şi faptul că toate unitățile de învățământ vor fi dotate cu mobilier nou.

În comună funcţionează trei şcoli gimnaziale, o şcoală primară, dar şi trei grădiniţe, la Iaz, Plopiş şi Făgetu. În total, sunt aproximativ 320 de preşcolari şi şcolari care învaţă în comuna Plopiș.

“Sunt în slujba cetățenilor, iar toată munca pe care o depun împreună cu colegii din Primărie este pentru dezvoltarea tuturor localităților din comune Plopiș.

An de an realizăm lucrări importante în fiecare localitate pentru ca fiecare cetățean să beneficieze de servicii publice de calitate.

Avem în derulare proiecte mari, dar totodată avem aprobate finanțări pentru proiecte atât pe partea de infrastructură rutieră, cât și pentru infrastructura școlară. Suntem preocupați în continuare de accesarea de fonduri pentru continuarea dezvoltării comunei Plopiș.

Vreau să asigur cetățenii că depunem tot efortul pentru a rezolva cât mai multe din problemele cu care aceștia se confruntă”, transmite primarul Nicolae Criste. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *