PS Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit în Sălaj

 

În ziua de pomenire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, marți, 16 mai 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marin, județul Sălaj.

Cu acest prilej, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului – arhidiaconul Ionică Torcoș, preotul paroh Petru Ardelean și alți clerici invitați.

La slujba religioasă a participat și fostul primar al comunei Crasna, Pop Emeric- actualul director general al societății Consiliului Județean Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *