PSD-ul acuză PNL-USR că lasă fără fonduri mai multe investiții

Este nefiresc, indiferent cum am privi lucrurile, ca un vot pur politic în Consiliul Local Zalău să lase în aer zeci de proiecte de investiții sau fonduri necesare funcționării în bune condiții a unităților de învățământ.

Consilierii locali PNL și cei din USR PLUS au dat dovadă astăzi că nu le pasă de construirea unei noi creșe, de autorizația ISU necesară la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiul Ilarian”, de securitatea copiilor care se joacă în curtea grădiniței 12, de alte și alte investiții. În fapt, s-au răzbunat pe întreaga comunitate nevotând rectificarea bugetară sub pretextul că nu înțeleg exact de ce trebuie majorat bugetul clubului SCM Zalău.

Facem precizarea, că în prezent la SCM Zalău activează în jur de 300 de suflete, majoritatea fiind copiii, după cum urmează:

Fotbal:

Seniori – 25 jucători

juniori A – 20;

juniori B – 22;

juniori C – 24;

juniori D – 34;

juniori E – 36;

juniori F – 35;

Cea mai nouă grupă 2016 – 2017 – 24.

Karate – 28;

Judo – 50;

Box – 10;

Volei seniori – 14 jucători

De asemenea, un cadrul clubului SCM Zalău mai activează și 14 antrenori, doi maseuri și un preparator fizic.

Mai mult, cheltuielile cu deplasarea, masa și cu toate celelalte utilități au crescut considerabil.

Și-au dovedit capacitățile de discernere a situațiilor, explicate în amănunt în fiecare caz în parte, și au ales să facă ”politică”, nicidecum administrație, uitând care este rolul lor în Consiliul Local.

Domnilor consilieri ( PNL și USR PLUS) administrația e treabă complicată și de cele mai multe ori politica trebuie lăsată deoparte.

Comunicat de presă al PSD Sălaj 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *