Razie a polițiștilor sălăjeni pentru siguranță și ordine în Cehu Silvaniei

Sămbătă, 24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au desfășurat o acțiune în localitatea Cehu Silvaniei, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială, combaterea delictelor silvice, reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii din Cehu Silvaniei au legitimat 93 de persoane, au verificat 74 de autovehicule, au efectuate 25 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv și au efectuat controale la trei societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii sălăjeni au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 17.165 de lei. Dintre acestea, 51 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere, iar o altă sancțiune a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

Polițiștii sălăjeni vor desfășura acțiuni și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de siguranță în rândul cetățenilor, reducerea riscului rutier, impunerea fermă a legii și, în general, combaterea faptelor de natură penală sau contravențională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *