Rostaș Sergiu Florin, criminalul care a omorât un tânăr de 17 ani din Șimleu a fost arestat

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj l-a condamnat pe criminalul Rostaș Sergiu Florin, cercetat de procurori pentru infracțiunea de omor, după ce ar fi lovit în zona capului un tânăr de 17 ani din Șimleu, după care l-ar fi aruncat în râul Crasna.

După zile la rând în care a fost căutat de zeci de polițiști, criminalul Rostaș Sergiu Florin s-a predat ieri, duminică, la sediul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei. Predarea benevolă a inculpatului a survenit ca urmare a măsurilor eficiente luate în timp util de organele de urmărire penală, coordonați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


La data de 12 noiembrie a.c., ora 09:20, un bărbat din Șimleu Silvaniei a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, într-un pârâu, în Șimleu Silvaniei se află o persoană decedată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, iar cadavrul aparține unui tânăr, de 17 ani, din Șimleu Silvaniei.

Cadavrul tânărului de 17 ani avea o fractură craniană cu fundare, semn că ar fi fost lovit cu ceva obiect în cap, lovitură care i-ar fi cauzat moartea. După comiterea crimei, criminalul a fugit de acasă și s-a ascuns prin păduri timp de câteva zile. Potrivit surselor noastre, criminalul locuiește în Șimleu Silvaniei în comunitatea de romi și are antecedente penale.

Imediat un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a preluat cazul și-a format o echipă de lucru formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, de la Poliția Orașului Șimleu și au căutat suspectul în mai multe locații și a fost dat în consemn (la nivel regional).

Cazul a fost unul foarte dificil în condițiile în care decesul tânărului a survenit cu ceva timp în urmă. La identificarea și prinderea criminalului au participat zeci de polițiști, toți coordonați de un procuror de la PT Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *