Sărbătoare mare la Catedrala din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Gabriel-Alexandru Pop, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Bezded, din Protopopiatul Jibou.

De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în lucrările de înfrumusețare a lăcașului de cult, respectiv primarului Dan Ghiurco, viceprimarului Vlad Pașcalău și deputatului PNL, Liviu Balint.

Totodată, cu această ocazie a avut loc și instalarea noului preot coslujitor al acestei comunități, în persoana Preacucernicului Părinte Sabin Gabriel Lucian Chiș, Preacucernia Sa urmând să-și înceapă activitatea în această parohie odată cu începutul noului an calendaristic.

La final, Preacucernicul Părinte protopop Dan Dregan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru vizita făcută în parohie și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față, iar Preacucernicul Părinte Sabin Gabriel Lucian Chiș pentru încrederea acordată.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *