SCM Volei Zalău are asigurată medalie. Culoarea se va hotărâ la sfârșitul turneului

După doar un an de la înființare, SCM Volei Zalău a reușit performanța să se califice în final four-ul campionatului național de volei masculin. Astfel, în primul turneu disputat la Zalău, SCM Volei Zalău a bătut tot, iar în al doilea turneu zălăuanii au învins Steaua București, victorie care le asigură matematic medaliile.

Mai sunt jocuri de disputat, astfel că culoarea medaliilor o vom cunoaște doar la finalul turnelui, SCM Volei Zalău având șanse mari chiar să și câștige titlul național.

„Felicit întreaga echipă, sunt niște băieți minunați. Zalăul merită această echipă și încă odată țin să mulțumesc personal domnului primar Ionel Ciunt pentru sprijinul acordat echipei și sportului în general”, a declarat directorul executiv al Sport Club Municipal Zalău, Doru Țârle. 

„Este o evoluție bună a echipei de volei și obținerea unui loc pe podium la finalul campionatului, pe lângă calificarea în cupele europene, înseamnă că fondurile alocate echipei nu s-au cheltuit degeaba. Le urez succes în continuare și-i aștept acasă cu o medalie, dacă e posibil dintr-un material cât mai prețios (aur)”, ne-a declarat primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *