Școlile rămân închise până la începutul lunii februarie, iar cursurile continuă online

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se poate suspenda învățământul în format fizic până la data de 8 februarie, în cazul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. Astfel, cursurile online continuă cel puțin până la acea dată.


În ședința de astăzi a fost adoptată o OUG de modificare a legii 55/2020 cu un articol unic:

“În perioada 11.01.2021-08.02.2021, prin excepție de la prevederile alineatului (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național, realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza CNSU, prin ordin al ministrului Educației, se poate dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în online.

Precizăm că dispozițiile prevăzute la art. 38, alin. (1) din legea 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.

În condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă, după cum știm, sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățământ și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând în același timp dorința Guvernului de trecere a școlii în format clasic începând cu cel de-al II-lea semestru al anului școlar 2020-2021 sub rezerva evoluției epidemiologice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul afirma anterior că nu exclude niciun scenariu în ceea ce privește redeschiderea școlilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *