Senator USR PLUS, Cosmin Viașu: „Legea Consumatorului Vulnerabil a fost aprobată în Parlamentul României!”

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021, anunță Agerpres. S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Legea va merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurile de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

„Aproximativ 500 de mii de beneficiari ar urma să primeasca cel mult 500 de lei pe lună pentru plata facturilor în sezonul rece. Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană, în cazul familiilor şi 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure. Subvenţia va fi decontată direct din preţul facturii. Au fost aduse modificări și amendamente la aceasta lege, printre care: plafoanele fixe de 250 de lei/lună pentru gaze, 500 de lei/lună pentru energie electrică și 160 de lei/lună pentru lemne au devenit plafoane minime. Autoritățile vor avea de acum mecanismul pentru a adapta și mări ajutorul necesar când va fi cazul. Este o lege care vine în sprijinul unei categorii vulnerabile a societății, era necesară și mă bucur că a fost adoptată”, a transmis senatorul USR PLUS, Cosmin Viașu. 

Ajutorul pentru încălzire, în funcţie de venit

Potrivit proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.