Senatorul UDMR, Kovacs Irina despre redeschiderea școlilor: „O decizie corectă așteptată de profesori, părinți și elevi”

Coaliția de guvernare a luat decizia de a redeschide unitățile de învățământ începând cu data de 8 februarie, dar totul se va concretiza după ce va fi emis un ordin comun al ministrului sănătății și cel al educației care să stabilească clar normele sanitare impuse de pandemia de CORONAVIRUS. 

Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor sunt următoarele:

  1. În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile ar urma să se redeschidă fizic.
  2. În localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele a VIII-a și a XII-a, precum și copiii de grădiniță.
  3. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri doar copiii de grădiniță și de ciclu primar
„Salutăm decizia de astăzi privind redeschiderea școlilor, deoarece aceasta este în concordanță cu solicitările noastre pentru care am militat încă din noiembrie, iar din decembrie din cadrul Guvernului”, au transmis liderii UDMR. 
Începând cu semestrul al doilea orele se vor desfășura cu participare fizică în grădinițele și în clasele din localitățile aflate în scenariul verde.
În localitățile aflate in scenariul roșu doar preșcolarii și elevii din școlile primare se vor întoarce in sălile de clase, in timp ce în cele marcate cu galben și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor putea relua cursurile.
„Decizia de astăzi este încurajatoare şi demonstrează că poziția UDMR a fost decisivă în Guvern. Nu avem timp de pierdut, nu ne putem permite pierderea unei întregi generații din cauza epidemiei”, se arată în comunicatul UDMR.
Decizia de astăzi se bazează pe opinia specialiștilor: prin redeschiderea parțială a şcolilor, preșcolarii și elevii vor putea studia într-un mediu care permite supravegherea şi monitorizarea zilnică a stării lor de sănătate.
„Suntem convinși că prin decizia de astăzi vom intra într-o perioadă de recuperare care înseamnă și încheierea unei perioade deosebit de solicitante atât pentru părinți cât şi pentru copii”, a conchis reprezentanții UDMR. 
Senatorul UDMR, Kovacs Irina, profesoară de biologie și fost secretar de stat în Ministerul Educației a declarat pentru Monitorul de Sălaj că: „Decizia de redeschidere a școlilor începând cu 8 februarie este, din punctul meu de vedere, o decizie corectă, așteptată de majoritatea angajaților din sistemul de învățământ, elevi și părinți. Chiar dacă ne bucură revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educație, școlile vor respecta cu strictețe toate normele referitoare la prevenirea infecției cu noul coronavirus. În afară de responsabilizarea tuturor participanților la actul de educație, vom avea în continuare grijă de copiii și de colegii noștri cu boli cronice care îi fac mult mai vulnerabili în fața infecției. Am foarte mare încredere în colegii mei profesori și în directorii de școli că vor gestiona cu responsabilitate procesul instructiv-educativ astfel încât să fie asigurat un climat de maximă siguranță.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.